Urbanizarea accelerată din Europa a modificat profund procesele hidrologice naturale prin etanșarea solului, densificarea construcțiilor și extinderea suprafețelor impermeabile. În acest context, sistemele convenționale de drenaj „gri”, concepute istoric pentru evacuarea rapidă a apei, devin tot mai insuficiente în fața schimbărilor climatice și a frecvenței crescute a ploilor extreme și a inundațiilor urbane.

Vă propunem spre considerare acest Ghid pentru Dezvoltare cu Impact Redus (DezIR), care include sugestii de abordări și bune practici ce pot fi transpuse în politici publice pentru un management durabil al apelor pluviale. De asemenea, facem o pledoarie pentru a transforma imaginea despre apele pluviale urbane de la o „Cenușăreasă” la o resursă valoroasă.

Rezumat executiv

Dezvoltarea cu Impact Redus (DezIR), aliniată cu Sistemele Urbane de Drenaj Durabil (SuDS) și Soluțiile Bazate pe Natură (SBN), oferă o abordare integrată care gestionează apele pluviale la sursă, folosind procese naturale precum infiltrarea, evapotranspirația, reținerea, reutilizarea și infrastructura verde distribuită.

Susținută de cadrul politicilor europene pentru infrastructura verde, DezIR contribuie simultan la reducerea riscului de inundații, îmbunătățirea calității apei, creșterea biodiversității și adaptarea la climă.

Acest ghid de politici oferă municipalităților, planificatorilor urbani, operatorilor de utilități și factorilor de decizie un cadru în concordanță cu directivele și strategiile de mediu ale Uniunii Europene pentru integrarea DezIR în planificarea urbană, reglementările de dezvoltare și strategiile de investiții în infrastructură.

Definiția dezvoltării cu impact redus (DezIR)

Dezvoltarea cu impact redus este o abordare de planificare și inginerie concepută pentru a imita hidrologia naturală prin gestionarea apelor pluviale în apropierea locului unde cade precipitația. DezIR pune accent pe infiltrare, evapotranspirație, reținere, reutilizare și sisteme de infrastructură verde distribuită.

În China, conceptul DezIR a fost extins ducând la metodologia de „Sponge City” (Oraș Burete), care a devenit o abordare agreată și utilizată pe scară largă în întreaga lume.

Descarcă ghidul complet (PDF)

Ghidul integral, cu detalii tehnice, recomandări de politici publice și exemple de implementare, se regăsește în documentul PDF care poate fi descărcat de aici:

Descarcă documentul complet (PDF)

 

Share this story on social media: